IMPERIUL NU SE CLATINA

Croaţia a intrat azi în imperiu. Un imperiu nerecunoscut oficial, dar care devine treptat unul dintre cele mai mari din istoria modernă. Acesta poartă deja un nume – Uniunea Europeană şi o capitală, şi aceasta, mai puţin recunoscută oficial, Bruxelles.

Mai mult decât atât, este pentru prima dată când un imperiu nu se extinde printr-o misiune militară, printr-o ocupaţie împotriva localnicilor din teritoriile limitrofe, ci, paradoxal prin voinţa acestora.

Dacă ar fi spus cineva asta Burbonilor, Ferdinanzilor, Tudorilor, că un imperiu se poate clădi nu prin forţa armată ci prin idei, lumea de azi ar fi arătat altfel. Ar fi crezut oare cineva că imediat după război, Germania şi Franţa vor sta la aceeaşi masă şi se vor apuca de fundaţia unei construcţii care azi, începe să fie una dintre cele mai mari forţe politice şi economice din lume? Nimeni, mai ales blocul comunist care abia aştepta o fisură dincolo de Berlin.

Uniunea Europeană este azi o construcţie cu 28 de state, cu tot atâte naţiuni, unde trăiesc laolaltă catolici, protestanţi, ortodocşi, latini, germanici, slavoni, ungro-finici, greci, saxoni etc. Dar este o construcţie care are la bază câteva principii cu valoare absolută – statul de drept (separarea celor trei puteri), economia de piaţă şi o politică socială de coeziune. Nu există un împărat autoritar, nu există o armată de ocupaţie, nu există biruri. Este un imperiu confortabil, o şansă pentru români, croaţi, englezi, francezi, italieni etc să poată interfera nemijlocit unii cu alţii să se cunoască direct de la sursă. Să muncească liber acolo unde vor, să poarte pe umăr un aparat foto şi să se plimbe de pe străzile Bucureştiului, la Lisabona, la Roma, la Zagreb etc.

Este un imperiu care a traversat prima şi cea mai grea provocare – criza economică. Rezultatul? A crescut numărul euroscepticilor, mulţi au pus la îndoială rezistenţa imepriului, dar şi dacă nu era el, Grecia, Malta, Portugalia, Irlanda erau în haos social şi politic. Dacă nu era acest imperiu cu setul lui e valori, în vara anului 2012, România putea să o ia pe o turnantă extrem de periculoasă.

Cu toate aceste încercări, populaţia din Croaţia a votat în proporţie de peste 60% adearea la Uniune. Într-o Croaţie unde fostul premier a primit 10 ani de închisoare pentru corupţie, unde şeful vămilor este inculpat într-un proces de corpuţie, unde primarii de oraş sunt săltaţi de DNA-ul lor pentru mită.

Croaţia vine astfel în imperiu după ce în urmă cu 15 ani se lupta pe străzi cu sârbii pentru propria independenţă. Îi urăm bun venit.

Uniunea Europeană va rezista, aderarea Croaţiei vine să confirme astfel faptul că toată negura din ultimii trei ani nu a reuşit să destrame o muncă de peste 60 de ani. Este dovada că dincolo de scepticismul multora, Uniunea rămâne singura variantă de dezvoltare omogenă a naţiunilor europene. Aderarea Croaţiei probabil că nu e văzută cu ochi buni la Washington sau în îndepăratata Asie. Nu bag mâna în foc, că o cădere a Uniunii nu ar fi bucurat economic SUA sau Asia de Est. Aşadar momentul aderării Croaţiei la Uniune este unul chiar şi  simbolistic şi cu implicaţii fantastice în peisajul politic şi economic al lumii.

Aderarea Croaţiei a dat astfel un impuls probabil Serbiei, Macedoniei, Ucrainei, Moldovei şi altor state în demersurilor lor de a se adăuga într-un viitor apropiat imperiului.

Liviu Popescu