S-au împlinit 146 de ani de la declararea Independentei României față de Imperiul Otoman. Pe 10 mai 1866, camerele reunite ale Parlamentului au proclamat şi votat independenţa României, iar domnitorul Carol I a promulgat-o, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial. Pentru a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru materializarea acestui ideal, la monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea a fost organizată astăzi o ceremonie militar-religioasă.

