Sportivi din peste 60 de țări vin joi, 24 iulie, în Râmnicu Vâlcea, pentru finișul celei de a doua zile de off-road a Red Bull Romaniacs 2025. Începând cu ora 13:00, concurenții din cel mai dificil raliu hard din lume vor ajunge pe malul râului Olănești, lângă Podul Vinerii Mari.
Red Bull Romaniacs 2025 va debuta, la Sibiu, marți, 22 iulie, cu Prologul, care stabilește ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. Iar joi, 24 iulie, în a doua zi de off-road, cei mai buni enduriști din lume, alături de semiprofesioniști și amatori ajung în Râmnicu Vâlcea.
Pe malul râului Olănești, în zona dintre Podul Vinerii Mari și Podul Carol I vor fi amenajate diverse obstacole, inclusiv balansoare, astfel încât riderii să facă spectacol înainte de a-și pune motocicletele în parcul închis, din centrul orașului.

Printre cei înscriși la cea de a 22-a ediție a raliului se numără câștigători ai Raliului Dakar, (Sam Sunderland, Marea Britanie), campioni mondiali de hard enduro, campioni mondiali de enduro, campioni mondiali de superenduro, campioni naționali și balcanici de motocros, dar și nume grele care au dus la dezvoltarea acestui sport, cum este cazul lui Graham Jarvis (Marea Britanie) sau Manuel Lettenbichler (Germania).
Raliul are din acest an nouă clase, pe lângă cele clasice unde se concurează cu motociclete de enduro (Gold – cel mai dificil traseu, Silver, Bronze, Iron, Atom), existând și clase pentru motocicletele electrice și adventure.
Pe 24 iulie, începând cu ora 13:00, concurenții de la toate clasele vor ajunge la Podul Vinerii Mari, și au nevoie de încurajări pentru a face show la trecerea peste obstacole. Printre primii vor fi cei de la clasa Silver, unde concurează și românul Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat 21 de ediții Red Bull Romaniacs, din tot atâtea posibile, și dublu câștigător al Raliului Dakar la clasa fără asistență tehnică.
Sosirea la Râmnicu Vâlcea face parte dintr-o etapă maraton, ceea ce înseamnă că riderii vor trebui să își pregătească singuri motocicletele pentru revenirea în Sibiu, pentru că nu se vor întâlni cu echipele de asistență decât pe 25 iulie, la punctul de service al celei de a treia zile de off-road.
Raliul se va termina pe 26 iulie cu faimoasă urcare de pe dealul Gușteriței de lângă Sibiu.
Ediție dedicată lui Graham Jarvis
Riderul care a venit de pe scena Campionatului Mondial de Trial în hard-enduro, câștigând pentru prima oară Red Bull Romaniacs în 2008. Sportul a devenit mult mai tehnic, după apariția trialiștilor în hard-enduro, iar asta s-a văzut inclusiv în dezvoltarea noilor modele de motociclete și pneuri.
Anul acesta, la 50 de ani, Graham Jarvis este încă determinat să facă spectacol și să termine Red Bull Romaniacs la clasa Gold – cel mai dificil traseu din raliu.
În 2022, la 47 de ani, a obținut cea mai recentă dintre cele șapte victorii și a dovedit că vârsta poate fi într-adevăr doar un număr.
Debutanți de marcă
Printre cei care concurează anul acesta la Adventure îl regăsim pe Sam Sunderland (Triumph Tiger 900), dublu câștigător al Raliului Dakar și campion mondial de rally-raid. Britanicul a decis să aibă primul contact cu România, pe traseul mai ușor de la Adventure, Adventure Lite. În septembrie, Sunderland va încerca să doboare recordul mondial înconjurând Terra, cu motocicleta, în 19 zile.
Johnny Aubert (KTM 890 ADVENTURE R) este una dintre legendele din enduro ”clasic”, pe lângă titlurile de campion mondial având în palmares și titluri ISDE (International Six Days Enduro – cea mai veche cursă de enduro din lume), și revine în România cu o motocicletă adventure. Francezul va concura pe traseul mai dificil dedicat acestei categorii, Adventure Ultimate, iar unul dintre adversarii săi va fi Jonny Walker, dublu câștigător al Red Bull Romaniacs. Britanicul cunoaște particularitățile acestui raliu, însă doar din șaua unei motociclete de enduro, așa că și pentru el ediția din acest an va aduce multe necunoscute.
Andrea Goga (CFMoto MT450) văzând în introducerea acestor două noi clase o provocare, își mai dorește să ajungă încă odată la finișul Red Bull Romaniacs. Românca care practică enduro încă din 2005, a mai terminat raliul în 2011, având-o coechipieră, la Hobby Team, pe Sorina Sandu. Andrea Goga și olandeza Patty Vinagre De Freitas sunt concurentele de la Adventure Lite.
Pe scurt despre Red Bull Romaniacs
Martin Freinademetz (Austria), dublu campion mondial de snowboard, participant la Jocurile Olimpice, și pasionat de motociclism a descoperit zona din apropiere de Sibiu, venind în vizită la bunicii soției, și și-a dat seama de potențialul pe care îl are România. Cu un format nou care să îmbine rally-raidul cu enduro și trial, și dorința de a aduce sportul aproape de oameni, în 2004 a fost organizată prima ediție a Red Bull Romaniacs. Încă de la început a adus enduro în centru orașului prin organizarea unui prolog gândit de Andy Fazekas (primul campion de snowboard al României), iar acest show urban a devenit ulterior standard la majoritatea competițiilor de hard enduro din lume. Aceeași echipă care construiește Prologul din Sibiu, a gândit și finișul din Râmnicu Vâlcea, așa că spectacolul este asigurat.
Concurenți din 65 de țări vin să despecopere România prin intermediul Red Bull Romaniacs, iar acest lucru generează awareness pentru zonele prin care trece raliu, ducând la dezvoltarea turismului.
Imagini din fiecare zi a competiției sunt difuzate la nivel global prin intermediul distribuției de știri pentru tv și a mediei de specialitate, la care se adaugă comunicarea de pe siteul competiției și canalele sale de social media.
Enduro for Romania
Începând din 2016, sub umbrela ”Enduro for Romania” s-au desfășurat diverse acțiuni, care să vină în sprijinul comunităților întâlnite în timpul pregătirilor pentru raliu. În Câinenii Mici, spre exemplu, s-a dat o mână de ajutor grădiniței, care avea nevoie de reamenajarea locului de joacă. La grădinița din Greblești a fost creat un loc de joacă, iar în Mălaia a fost donat echipament pentru locul de joacă al grădiniței. S-au făcut donații către centrul de sprijin pentru pacienții oncologici al asociației Sus Inima, din Sibiu. Iar din toamna lui 2023 se desfășoară și acțiuni de ecologizare a râurilor având și o componentă educativă. Se merge în școli, iar elevii din clasele 5-8 află despre efectele produse de plasticul ajuns în apă și de gunoaiele aruncate aiurea în natură.
Fondurile pentru aceste acțiuni vin de la târgul caritabil organizat în ziua Prologului, unde se vând echipamente donate de concurenții din ediția precedentă, și donații venite din parte spectatorilor, concurenților și membrilor echipei de organizare.
Mai multe detalii despre raliu găsiți pe siteul competiției: www.redbullromaniacs.com

