MuzA la Băi, expozitie document despre istoria Govorei

Statiunea Băile Govora a fost, pentru câteva zile, locul unei întâlniri despre trecutul, prezentul și viitorul stațiunilor balneare din România. La Hotelul Ștefănescu, care a găzduit expoziția MuzA la Băi, artiști, arhitecți, cercetători și reprezentanți ai unor inițiative locale au discutat despre ceea ce a însemnat, de fapt, cultura balneară. Dezbaterile au inclus problemele actuale ale stațiunilor și soluțiile posibile pentru a le readuce in atentia turistilor.