Proiectul cardului naţional de sănătate, demarat de CNAS acum 7 ani, se află la linia de start. Începând cu data de 1 mai, acesta va deveni unicul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru asiguraţii care au intrat în posesia lui. Potrivit conducerii CAS Valcea, problemele legate de cardul de sanatate sunt aproape remediate. Pentru a intra în posesia acestora, asiguraţii din județul Vâlcea, care nu au primit cardurile prin poștă se pot adresa CAS Vâlcea, în vederea ridicării, care se realizează în aceeași zi, prin depunerea unei cereri şi ulterior ridicarea acestuia.