Sâmbătă, 10 decembrie 2022, Asociația Țara Faină a organizat la Dăești, ultima conferință regională pe anul 2022, prin proiectul Antreprenorești – Adoptă un Sat: Antreprenorești vine la Dăești. Aceasta a reunit un număr important de primari și antreprenori din județul Vâlcea, care au avut ocazia de a interacționa cu experți pe fonduri europene și cu antreprenori de succes din România. S-au abordat subiecte de real interes pentru cei prezenți în sală, precum oportunități europene de finanțare, bune practici în turism cât și exemple relevante care pot fi transferate și integrate in zonă.

