DE CE NU S-A INTALNIT PONTA CU NULAND

\"\"

Premierul Victor Ponta a declarat că nu s-a întâlnit cu asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, deoarece avea programată o vizită privată, de trei zile, în Italia şi că tema pentru care oficialul SUA a venit la Bucureşti este confidenţială. Şeful Executivului român a precizat că a fost însoţit de soţia sa şi s-a întâlnit cu liderul partidului de guvernământ italian, în contextul în care la Roma urmează să fie organizat, peste o lună, Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, unde va fi nominalizat şi candidatul pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.