Vestea că Nicu Covaci, fondatorul şi liderul trupei Phoenix, a fost respins la examenul de admitere în Uniunea Compozitorilor din România a șocat pe toată lumea. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România a făcut precizări cu privire la neadmiterea lui Nicu Covaci, precizând că „dincolo de recunoaşterea calităţii de compozitor sau de succesul înregistrat de acesta, cooptarea ca membru este supusă exigenţelor profesionale statutare, convenite prin libera asociere a membrilor acestei uniuni şi votate în cadrul Adunării Generale”.

