Un incendiu a izbucnit luni în județul Vâlcea, în Munții Căpățânii, la peste 2000 de metri altitudine. Flăcările au cuprins o pepinieră de brad pe Vârful Folea, situat în apropiere de Băile Olănești. Incendiul a fost văzut prima dată de un cioban, care a sunat la Primăria din localitatea Olănești. Prima dată, au intervenit voluntarii de la „Obștea privată”. Aceștia nu au putut face față și au cerut ajutor pompierilor de la ISU Vâlcea. Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu mijloace de prima intervenție (bătătoare, lopeti, maturi), cele două autospeciale de stingere neavând acces până la incendiu. Din fericire, incendiul s-a manifestat la nivelul solului( nu la coronament), focul fiind la vegetație uscată și doborâturi

