MEMBRI AI CNA GASITI INCOMPATIBILI DE ANI

\"\"

Doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, a anunţat instituţia astazi, într-un comunicat de presă.

Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese de natură penală, după ce a primit 15.000 de euro de la Media Pro Pictures. Si Christian Mititelu, membru al CNA, a fost incompatibil în funcţie, întrucât a ocupat şi funcţii în Asociaţia Alianţa Civică.