Nimeni nu poate sa-mi mai dea anii inapoi, dar sunt foarte bucuros ca după atata timp s-a făcut dreptate, asta a declarat Mircia Gutău după ce a aflat decizia CEDO! Edilul Râmnicului a primit castig de cauza la Curtea Europeana in dosarul în care a primit o condamnare cu executare de 3 ani și șase luni pentru luare de mită. Condamnarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție a primarului Râmnicului, după două achitări de \”fapta nu există\” la fond şi la apel, a fost dispusă cu încălcarea dreptului de a avea un proces echitabil. Gutău a mai spus că această hotărâre este un succes pentru România pentru că va urma o avalanșă de astfel de situații în toată țara, iar cei vinovați vor răspunde în fața legii.