O noua sedinta cu scantei la Consiliul judetean Valcea, incheiata fara alegerea unui presedinte interimar la conducerea institutiei. La sedinta extraordinara au participat 13 consilieri ai PSD, 3 independenti si doar doi liberali, actualul vicepresedinte Bogdan Pistol si Alina Lupu. Desi cvorumul pentru desfasurarea sedintei s-a intrunit si consilierii au votat ordinea de zi, alegerea noului sef interimar la consiliul judetean nu s-a realizat din cauza ca doar 15 din cei prezenti au votat pentru numirea lui Pistol, in timp ce alti 2 au votat impotriva. In urma acestei decizii, Bogdan Pistol si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al institutiei, iar Alina Lupu a renuntat la fotoliul de consilier al PNL. Viitorul presedinte s-ar putea alege din ceilalti consilieri maine, in a treia sedinta extraordinara din aceasta saptamana.