Deputatul ALDE Dumitru Lovin a primit răspunsul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în legătură cu implementarea PNDL. În document, se arată că, prin ordinul viceprim-ministrului nr. 3615/2017, s-au aprobat 204 proiecte de investiţii pentru judeţul Vâlcea. 115 au încheiate contractele de finanţare, pentru 42 s-au analizat documentaţiile tehnico-economice, s-a întocmit Fişa sinteză şi intră în ultima etapă. Pentru alte 22, există observaţii, iar beneficiarii urmează să vină cu clarificări, în aşa fel să poată fi finalizată analiza de specialitate, premergătoare semnării contractului de finanţare.