Anul universitar începe cu taxe mai mari, multe dintre taxele de studii ale studenților fiind mai mari cu până la 500 de lei, anunță o analiză a Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România. Universitățile sunt în goana după mai mulți bani, crescând și taxele pentru cazarea în cămin și blamând slaba finanțare a sistemului de educație. Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România a analizat situația din 23 de universități din țară, descoperind că în mai mult de jumătate dintre acestea taxele de studiu şi cele de la cămin au crescut.