VICEPRESEDINTE CJ COVASNA, DECLARAT INCOMPATIBIL

\"\"

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Iosif Nagy, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că acesta este şi administrator al unei societăţi comerciale, informează ANI.

Redam comunicatul ANI:

\”Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că NAGY IOSIF, Vicepreşedinte al Consiliului Județean Covasna, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 25 iunie 2012, întrucât exercită, simultan, funcția de Vicepreşedinte al C.J. Covasna şi administrator al S.C. PRELUCRAREA LEMNULUI „GEREND” S.R.L.
Astfel, NAGY IOSIF nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de […] vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de […] administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale”.
NAGY IOSIF a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 16 iulie 2013\”

Sursa : Agentia Nationala de Integritate