A fost rezolvată problema celor două localități din județul Vâlcea, în care oamenii nu beneficiau de asistență medicală primară. În comuna Titești a fost creat un punct de lucru, iar în comuna Runcu cabinetul medical individual este funcțional. Cu toate acestea, criza medicilor de familie din județ se menține, mai ales că mai mult de jumatate dintre cadre au împlinit vârsta standard de pensionare.
