„Drum prin istorie – partea nestiuta a autostrăzii Sibiu – Pitești

Miercuri 3 septembrie, la Muzeul de Istorie a avut loc Vernisajul expoziției foto-documentare „Drum prin istorie. Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu – Pitești/secțiunea 3”. Este un eveniment cultural realizat pentru prezentarea rezultatelor preliminare ale celor doi ani de cercetări arheologice preventive ample, coordonate de Muzeul Național de Istorie a României, în contextul construirii primei autostrăzi din România care va traversa Munții Carpați.