UNITATEA 2 A CNE OPRITA DIN CAUZA UNOR SCURGERI DE APA GREA

\"\" 

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită marţi, 2 iulie, la ora 5.00, în mod controlat din cauza depistării, în cursul inspecţiilor de rutină, a unor mici pierderi de apă grea în clădirea reactorului, a anunţat Societatea Naţională Nuclearelectrica.

\”Toate sistemele au funcţionat conform proiectului, Unitatea se află în stare sigură, iar personalul de specialitate efectuează investigaţii în vederea depistării cauzelor şi stabilirii soluţiilor de remediere. Nu există niciun impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător\”, se spune în comunicat.

Nuclearelectrica estimează că Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în cursul zilei de 3 iulie 2013.